Ma plimb in fiecare seara in acelasi parc , pe acelasi drum bine stabilit , si imi apar in minte exact aceleasi imagini ce ma chinuiesc neincetat . Cad lacrimi , nimic nou ... cad lacrimi in acelasi loc in care cu 10 ani au cazut lacrimi de fericire si petale de amor . Dar ce as mai putea sa fac , acum ? Eu ? Sa uit ? Acesta ar fi pentru mine cel mai frumos cadou pe care mi l-as putea dori vreodata , insa inima e prea lacoma si nu vrea asta . Ma revad ... ma revad in toate cuplurile din acel parc , ma revad in toti arborii ce-si intrepatrund ramurile , ma revad in toti si toate , dar nu in mine , cel fara de inteles . Asa a mai trecut inca o seara rece de octombrie , asa trec toate serile mele din ultima perioada , de cand m-am intors . Nu cred ca am facut lucrul cel mai bun , dar nu eu am fost cel care a luat aceasta decizie , ceva din mine urla cu disperare sa reinvie anul 1995 (...). 17 ani , un pustan si jumatate . Imi cunosteam cativa prieteni mai bine decat chiar pe mine .
Paragraph I ( It's just the beginning )
Tanar energic pe atunci , dornic de a invata doar ceea ce mi se parea de prisos , imi placea sa-mi coordonez viata numai dupa bunul plac , cu toate ca uneori simteam nevoia de a cere sfaturi . Prietenii mei ma considerau un glumet , un vesnic indragostit , un ajutor la nevoie , dar si un introvertit neinteles . Acest defect il capatasem din copilarie , de cand certurile parintilor mei erau tot mai violente si fara de inteles . Copilul din mine nu accepta aceasta ruptura ce se provocase la un moment dat , si inca spera ca intr-o zi , totul va fi ca la inceput . ( Cam atat pot spune despre trecutul meu deoarece imi provoaca prea mari tulburari , chiar si acum ) .... Foarte buni prieteni am avut , nici ca puteam sa-mi doresc altii . Ei au fost cei care mi-au schimbat viata radical si indubitabil . In ciuda anilor care au trecut , amintirile inca imi zburda haotic prin minte , fara vre-un tel anume , fara vre-o destinatie . La varsta aceea prietenii erau singurul suport psihic , parintii deja gandeau altfel , aveau alte dorinte , se instrainasera de mine , si iubirea ce mi-au purtato la inceput devenise acum aproape inexistenta . Ma simteam strain , alte persoane ce n-as fi dorit sa apara in viata mea au aparut , iar nevoia de evadare era tot mai acuta . Singurul gand care ma mai alina era acela ca intr-o zi voi gasi pe acel cineva care ma va intelege si cu care voi iesi din acel anturaj demoralizant . Eram un mic visator cu suflet mare si cu dorinta arzatoare de a iubi . Pur si simplu adoram acest sentiment , credeam in el orbeste , nepasandu-mi de celelalte pareri contradictorii . In ciuda acestui fapt , pana la acea varsta nu simtisem acea dragoste nebuna si pe deplin impartasita , acea furtuna a trairilor ce o visam in fiecare noapte deoarece timiditatea mea ma restrictiona categoric . Iar aceasta timiditate m-a posedat atat de mult incat incercarile mele nereusite in amor au fost considerate de mine o dovada a faptului ca nu merit inca sa fiu strabatut de acest fior , inca nu era momentul . Treptat m-am obisnuit cu ideea si in scurt timp setea de iubire aproape se dispersa , preocupandu-mi mintea cu alte lucruri ...
Pana intr-o banala zi de vara , cand , mergand alaturi de cativa prieteni pe strada , razand haotic si provocand priviri intunecate observ intr-o fractiune de secunda cum o fata urma sa fie lovita de o masina neagra si de culoare mata . Nu inteleg ce anume m-a determinat sa ma arunc in fata masinii , salvand tanara fata bruneta ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu