Agrafe Nereusite (2nd Part)

           ...ca si cum ar fi fost un somn adanc . N-am simtit nimic , doar un somn adanc . Apoi ma trezesc intr-un pat de spital , cu barba crescuta excesiv ( ca si cum as fi tinut doliu ) si un televizor dat pe stirile de la ora 5 . Un picior atarnat si infasurat in ghips era ingrijit de o asistenta draguta , cu ochi verzi si privirea usor pierduta . Trasare putin iar apoi imi zambeste : 
          - Te-ai trezit salvatorule , in sfarsit ! zise ea intuziasmata .
          - Da , dar ... dar , ce s-a intamplat cu mine ? 
          - Cum , nu-ti aduci aminte cand ai salvat-o pe fetita aceea de la accident ?! Era atat de speriata cand a venit cu tine la spital . Si de atunci nu exista zi in care sa nu vina la tine , sa-ti vorbeasca , sa te mangaie ...
          Mi-as fi dorit sa-i spun ca nu intelegeam aproape nimic din ceea imi comunica , ca eram inca prea debusolat sa fiu complet atent la un singur lucru/persoana pentru mai mult de 10 secunde . Insa a plecat , linistea s-a restabilit si acum puteam sa pun lucrurile cap la cap , sa inteleg de ce , cum s.a.m.d , mai putin de cat timp am fost in coma si ce stare de sanatate imi mai ramasese . Pe langa cateva zgarieturi pe maini , si pe piciorul drept ( cel stang era complet bandajat ) nu observasem nimic infricosator sau vre-o durere specifica . 
          Deodata , usa camerei se deschide brusc , violent , inchisa apoi cu o finete greu de inchipuit de tanara domnisoara bruna cu ochi mici si aspru colorati intr-un albastru marin ce ma ducea cu gandul la amintiri de mult stinse . Radiaza brusc cand privirile se intrepatrund , apoi goneste haotic , tinandu-si respiratia parca , catre patul  meu usor generos . Pret de cateva momente cuvintele sunt ecuatii cu foarte multe necunoscute pentru noi , asa ca , am preferat simpla privire induiosatoare . Bula de magie se sparge in cele din urma , cand imi cuprinde mana , plina de emotie si glas tremurat ,( se vedea acest lucru pentru ca tentativele ei nereusite de a scoate vre-un cuvant fusesera indelung savurate ) spunandu-mi :
          -B.b.b.una . Eu sunt Cristina . Fata pe care ai salvat-o de pe trecerea de pietoni . Eu... 
          -Buna Cristina , eu sunt Deamon . Da , te-am recunoscut imediat , imi pare bine sa te cunosc dar rau ca din acest motiv .
           Ii zambesc blajin in timp ce sare la gatul meu necontrolat , cuprinsa probabil de atatea sentimente ce se rostogoleau in interiorul ei intr-un mod dureros . Tot ce puteam sa fac era s-o calmez si sa-i mangai parul ( mainile mele nu mai  aveau mobilitatea de odinioara ) ; asta am si facut .. drept bonus am fost imbatat de cel mai halucinant parfum pe care caile mele respiratorii il intalnisera vreodata .
           In acelasi fel in care instrase Cristina , fata cu ochii furati din mare si parul din cea mai fina matase , isi face aparitia doctorul , un domn de statura medie , cu o privire dreapta , lipsita de zambet sau tristete . Inclestarea de maini si emotii se destramase la fel cum incepuse : subit , fara inteles .
          -Tinere , ma bucur sa vad ca te-ai trezit din coma , si chiar mai mult , poti sa te consideri o persoana foarte norocoasa deoarece ai scapat doar cu cateva zgarieturi si o articulatie rupta , dar fi fara grija , ai avut parte de o operatie si in scurt timp vei putea merge din nou . Parintii tai te asteapta ..
          -Domnule doctor , dar spuneti-mi de cat timp sunt in coma ?
          - Ai stat ceva , in jur de 3 saptamani .
          - 3 saptamani ? Nu este mult ? 
          - Stai linistit baiete' ! Te vei recupera imediat ! Ahhh.. si inca ceva ; ceva ce ar fi trebuit sa-ti spun de la inceput . Actul tau de vitejie a strabatut urechile multor persoane , iar acum esti destul de popular , cel putin in aceasta cladire . Sincerele mele felictari !
          Iesind acum cu un zambet putin fortat , doctorul imi invita parintii , ce stateau imbratisati , prima oara intr-o perioada prea mare , spun eu , de timp fara a-si spune vre-un cuvant , doar lasandu-si privirile sa fie apasate de suferinta . 


* A urmat apoi revederea cu parintii mei , bucurii , emotii , lacrimi ( moment in care Cristina disparu' din peisaj ) . Intoarcerea acasa , promisiunea ca , desi ei nu se vor mai impaca , vor fi mult mai atenti cu mine si alte povesti pe care , evident , nu le-am crezut . 
   
           Trecusera 2 saptamani de cand parasisem patul spitalului , timp in care am fost vizitat de tanara fata bruneta , cunoscandu-ne tot mai bine si povestind tot felul de lucruri nastrujnice , greu intelese de morocanosii ce mergeau la servici , adultii . De la ultima vizita a ei nu primisesem nici-un telefon , nici-un semn , iar gandul ca nu ne vom mai revedea vreodata isi facea gradat simtita prezenta . Cu toate acestea , intr-o zi ...