Revolta interioara 2

 

     Ne place betia de emotii ? Cum sa nu ne placa ? Ne plac noptile petrecute intr-un loc strain cu oameni straini, ne plac ! Pai si atunci ce mai asteptam ? Sa ne aruncam in valurile aventurii si ale necunoscutului , alergand nebuneste dupa un concept,un ideal, denumit fericire. 

     Daca ar fi asa simplu, cu totii am cunoaste reteta succesului ,iar depresia ar ramane doar un arhaism. Insa nu-i asa. Ne luptam nebuneste cu noi insine zi de zi sa ne scoatem capul din cotidian, din greselile zilnice pe care le facem, asemenea unui ritual nejustificat. Visam la relatii perfecte cu feti sau fecioare sculptate in cele mai nebunesti fantezii ale noastre cu gandul ca acestea se vor aseza pe picior, "intr-o buna zi". Stim cu totii cat de greu este sa ne adaptam unei schimbari, unei devieri de pe axa obisnuintelor, insa defectul nostru primordial consta in acceptarea lor ca si obiceiuri bune sau macar acceptabile. Oftam de fiecare data cand persoana mult-visata trece nonsalant pe langa noi, fara a baga de seama prin cate vise a umblat cu o noapte in urma.

     Ironia este data tocmai de aceasta era in care posibilitatile de exprimare libera ating noi cote nemaintalnite, iar fenomenul de socializare a atins un prag global. Este foarte usor sa observam si sa comentam pe seama unui caz al copilului X din tara Y, unde este persecutat si drepturile nu-i sunt respectate, insa de ce nu ne este la fel de usor sa si actionam in privinta acestor cazuri ? De cand aprobarea a devenit mai semnificativa decat actiunea ? Personal, ma simt ca in cel mai prost joc de teatru pe care omenirea putea sa-l conceapa: sa pari interesat si sa te pretinzi afectat de un caz care nu prezinta nicio relevanta in viata ta si mai grav, nu te atinge cu nimic. Pentru tine este doar un caz trist, in care trebuie sa iti maschezi interesul pentru a fi acceptat de societate. 

     Propun sa amanam generalitatile si sa imputernicim particularitatile. Pe scurt, nimeni n-are nevoie de oameni ce se lauda tot timpul ca ei sunt de partea unei etnii,conceptii,grupari de oameni etc. Avem nevoie de grija celui de langa noi. Sa incepem de aici ! Sa parem mai interesati la spusele batranilor nostrii, la invaturile pe care le-au cules si amintirile care le-au realizat... ne deschid perspective si ne dezvolta campul vizual. Sa ascultam mai des de parinti, "devoratorii" de tinere suflete dornice sa zburde nestingherite in lumea asta cea "lipsita de rele". Pana la urma, si ei tot ca noi au fost, tot greselile noastre le-au facut si parca ar fi pacat sa nu sarim niste etape pentru a ajunge la altele, cu mult mai marete. Sa avem grija de cei mici, de frati-surori ori copii ce nu le dam atentie... DA, par enervanti si hiperactivi, dar inca odata apelez la imaginatia voastra si la amintirile cu voi din acea perioada. Mai tineti minte ce "mari" pareau cei din clasa a 8-a sau a 12-a ? Eram niste bieti viermisori pe langa acesti "mastodonti" ai copilariei noastre, statui in miscare sau cum vreti sa le mai ziceti. Dragii mei, cu parere de rau, tin sa va anunt ca acum, VOI sunteti "mastodontii". Recunosc, una din cele mai dificile actiuni pe care poti sa ti le impui este aceea de a te pune in pielea altuia. Toti marturisim ca o facem, dar niciodata nu acordam suficienta atentie asupra acestor cuvinte, deoarece aceasta dedublare implica o analiza din infinite unghiuri si ipostaze, fapt ce duce la o intelegere primara a ansamblului creat. Altfel spus, daca tu crezi ca te-ai pus in pielea cuiva, cu siguranta n-ai reusit in totalitate si niciodata nu vei putea. Cel mai indicat este sa te gandesti in sinea ta cum ai fi reactionat in acea situatie ?!

     

     Ca o paranteza la "ascultatul de bunici si parinti"... a se lua in masura echilibrata , in proportii considerabile si luate fiecare la analizat. Degeaba iti vor explica "ai tai" de sute de ori ca ai gresit cu un lucru atata timp cat tu nu vezi greseala. Este important sa ramai in mod constant receptiv la schimbari si greseli, sa ti le asumi, sa le studiezi, si sa le gasesti locul in universul tau particular. Antagonic sau nu, "universul tau particular" inseamna pentru mine totalitatea informatiilor si conceptiilor ce-ti ajung la ureche si au un impact semnificativ asupra ta. Tu decizi ce sa faci cu aceste informatii; bune sau rele, vor avea repercursiuni atat asupra ta , cat si asupra celor din jur.

    Asa ca gandeste-te bine, mediteaza, consulta-te, caci "secolul vitezei" mai mult ne impiedica sa vedem lucrurile cu adevarat esentiale si de folos ale vietii.

Fragmente dintr-o vietate

Dor imi e si ma apasa

De ar sti,dar oare-i pasa?

Ce aglomeratie agitata

Pentru o prea-frumoasa fata !

Nu-i cu putinta de a uita

Un zambet crosetat cu aur,

Ascunzand chiar perfectiunea,

Ce zace intr-un viu tezaur.

Pierdut pe veci in parul ei,

Acolo mi-as regasi fericirea.

Mana calda pe alei

Ar acompania unirea.

Poate o imbratisare buna

Pentru a inimii-mpacare,

Va inrama intr-o cununa

Dependenta de acea stare.

....................................................

"Soptind ca de langa mine

  Nu vei pleca vreodata."

Asta-i visul ce de maine

Il mai visez o data.

A doua zi, camuflat cu forte noi

Decis, ma imbarbatez deodata,

Daca nu m-as mai gandi la doi,

Tot doi as vrea sa fim, macar o data.

Sa ne luptam tot impreuna

Definiti prin ce ne leaga,

Iubire si pentru altii sa ramana

Si sa uimim o lume-ntreaga.

............................................

Insa speranta-i un mic copil,

Cu ochii stralucind duios,

Pulsul cel mai febril,

E febril, dar fara rost.

Inocenta smulsa din esec,

Acum imi iese-n cale.

Si mi s'aprinde ca un bec,

Dar licarind, o mica ezitare.

El e singur in pustiu,

Batjocorit de constiinta.

Perseverent , dar sangeriu,

Rani primite cu bunastiinta.

Tot ramanand constant neadaptat

Copilul din inocenta nu poate,

Sa inteleaga ca un om sculptat

Nu este atras de o entitate. 

Acum e timpul sa-i inchid pleoapele,

Caci o alta zi tot rece a trecut.

Pe frunte nu va mai primi buzele,

Ce le-a gustat, dar nu le-a cunoscut.

M. (:*)

The Killing Runnaway . Chapter III

    Au urmat totusi, cei mai indragiti doi ani din viata noastra . Ne placea sa mergem la cel mai inalt loc din oras de unde puteam vedea asfintitul , gustand fiecare secunda , de parca ar fi fost ultimele clipe pe care le vom impartasi. Plimbarile romantice erau la ordinea zilei si momentele stupide, dar hilare le gustam cu cea mai inocenta placere.

     Batranica, pe numele ei Roberta, se trezea in fiecare dimineata inaintea noastra sa ne pregateasca de mancare si sa aeriseasca apartamentul cu doar doua camere, dar nenumarate amintiri, pe care aceasta il detinea. Adoram sa ma trezesc cu chipul fetei ce o iubeam in fata si cu mirosul salcamilor invadand incaperile, asemenea unei avalanse de miresme imbietoare. Confundam realitatea cu un basm, iar tot ce-as fi putut visa a fost inlocuit de ceva cu mult mai bun. De fapt, nici nu realizam ca traiesc, cuprins fiind de simplitatea si implinirea sufleteasca data de "salvatoarea noastra".

      

     Din nefericire, timpul nu ne-a permis sa ne traim basmul la nesfarsit : Roberta, care odinioara ne avea la suflet mai mult decat pe cei doi fii, care incetasera sa o mai viziteze, acum devenise din ce in ce mai artagoasa, cu ganduri tot mai sumbre si cu o dorinta tot mai arzatoare de a pleca din acea locuinta. Nu puteam sa o condamnam, am fost totusi o perioada destul de indelungata "musafiri" si era timpul de a ne gasi un rost in lume.

     Incepusem sa misunam printre stradulete inguste ale orasului in cautarea unui loc de munca. Primele luni au fost foarte dificile , pentru ca mai nimeni nu angaja persoane fara experienta, chiar daca terminasem o facultate cu nota mare. Pana cand, intr-o zi, norocul mi-a suras si am fost angajat. Privirea ei imi impartasea bucurie si totodata nenumarate cuvinte, despartite prin clipiri scurte si dese. Atat de fericita a fost pentru mine incat, in prima mea zi, a dorit sa ma insoteasca. Insistentele mele continue de a o face sa inteleaga ca nu era nevoie au fost in zadar si privind acum lucrurile in ansamblu, realizez ca regretul vietii mele este reprezentat de faptul ca nu am insistat destul sa ramana in casa.

    Revenind... drum spre noul meu loc de munca era destul de linistit si lipsit de oameni, ceea ce nu-mi trezea nici cel mai semnificativ interes. Ne tineam de mana si radeam ca doi adulti care au ramas uitati in universul copilariei, fara sa ne pese de existenta altor persoane pe aceasta planeta. Din mersul nostru strengaresc aparu o ruptura, o deconectare totala si irevocabila, data de intoarcerea privirii mele spre inapoi: desi totul a durat mai putin de o secunda, furia din privirea tatalui Clarei in timp ce-si indrepta pumnul spre mine nu inceteaza sa ma bantuie nici acum, dupa atatia ani...

     Ma trezesc in spital, dupa o luna si jumatate de coma, ( stiu ca va vine greu sa credeti ca se poate intampla asta de la un singur pumn, dar n-a fost doar atat ) si caut disperat chipul Clarei. Incerc sa strig... in zadar! nu puteam decat sa scot cateva sunete disperate, dar destul de puternice incat sa intre grabiti doctorul si doua asistente. Intreb de ea , dar cine sa-mi raspunda ? Nici daca m-ar fi inteles ce vreau sa spun, nu ar fi avut raspuns.

     Zile in sir am umblat haotic dupa ce am iesit din spital, cu speranta inutila ca o voi gasi undeva, in vreun colt de strada, asteptand zgribulita sa ma recunoasca. Tipam si plangeam, uitat de lume intr-un oras strain, plin de oameni ce-si traiau viata cum gaseau ei de cuviinta, dar in armonie, cu o ignoranta sfasietoare fata de cei din jur. Insa n-a durat mult pana cand am decis sa ma intorc acasa, la familia pe care o abandonasem cu mult timp in urma. Revederea urma sa fie sfasietoare, multe replici si intrebari fara raspuns aveau sa fie adresate, si totusi, nu aici a culminat suferinta.

      Parintii mei erau buni prieteni cu cei ai Clarei, fapt pentru care au putut sa-mi spuna ce s-a intamplat cu viata ei... 

  

Alergarea ucide !

Curat ,dar gol mi-e sufletul acum,

2-3 cuvinte de ramas bun .

Graviteaza in jurul meu constant,

De la "el" am ajuns "celalalt".

Parfum de femeie zace in bilet,

Contur de buze , fara defect .

Tin locul mult-doritei evadari, 

In bratele noului "el" , fara remuscari .

Ce-i pasa cand lacrimile-mi unite 

Fac parte din paharul "bunei conduite"?

Doar peretii parca nu au stare,

Cand inima mea ofteaza si moare.

"S-o caut dupa parfum"-imi tot spun

De 6 ani la acelasi gand raman .

Zilnic caut mirosul predestinat

Unei iubiri eterne , un mit drogat.

Aceleasi lozuri necastigatoare 

Ma tot intreaba: "Ce cauti oare?"

Timpul ,din pacate,nu m-a asteptat,

Familia ei o are cu un alt barbat .

Sa-mi revin ? Sa merg mai departe ?

Astea's doar conceptii desarte .

Decesul si atat ,poate sa m-opreasca

Din cautarea puerila si deloc fireasca.

Am uitat complet sa mai exist ,

Pozele arse au fost un roman nescris.

Ochii tulburi mi se inchid gradat,

Cand ultimele cuvinte s-au alaturat .

Singur in casa o strig oricum ,

Cu speranta unui final "ramas bun".

....................................

Minune ! Mirajul imbatat sa fie 

Sau la strigarea mea a dorit sa vie ?

Prea multe intrebari si mult prea tarziu,

Pamantul ma cheama , vad sangeriu.

Doar pe fundal aud plansetul ei,

Cand de la "el" am ramas "celalalt" , 

                                      Fara temei ! 

Revolta interioara .

      Crezi ca ai gasit ce vrei ? Crezi ca viata ta a ajuns intr-un punct in care pari de neinvins ? Te inseli amarnic , tinere . Viata pe care tu , eu , si restul o ducem are mult mai multe fete decat are omenirea conceptii asupra ei  . 

Ne amagim :

...cu fiecare zi ca totul va fi bine , ca , "intr-o buna" zi , miracolul va cadea din cer peste noi si ne va imbata cu momente de neuitat si indeplinirea tuturor dorintelor , chiar si cele mai arzatoare 
...cu orice gest , la prima vedere extraordinar , dar luat intr-un studiu mai amanuntit ceva normal , firesc , uman , in speranta ca persoana respectiva chiar nu vrea sa urmareasca tiparul dat astazi de mass-media si sa traiasca in onestitate si in abilitatea de a avea incredere in ceilalti

    Aud aproape la fiecare persoana pe care ajung s-o intalnesc ca ei vor din partea celorlalti sinceritate si incredere , ca mai apoi , dupa ce discutia "confesiva" a luat sfarsit , isi continua linistiti viata lor plina de barfe si secrete sau , de cele mai multe ori , zambete false . URASC zambetele false ! Este doar o formalitate inutila ce denota lasitate , falsitate si lipsa de respect . Poate ( sau mai mult ca sigur ) voi fi contrazis in ceea ce priveste lipsa de respect , care dimpotriva , ar tine locul , intr-un mod respectuos , a unei afirmatii sau unei serii de afirmatii ce ar putea rani emotional acea persoana . Cu toate acestea eu vad lucrurile pe invers : un om cu principii si un respect de sine cel putin mediu , care nu se considera perfect si vrea sa-si cunoasca greselile , va arata mai multa intelegere dintr-o  opinie sincera , decat dintr-o minciuna sau serie de minciuni ce vrea sa "atenueze" eventualul impact . Da , la prima vedere , minciuna pare cea mai indicata si , din nefericire , cea mai utilizata ; insa nu putem spune ca ne simtim mai bine dupa ce aflam ca "ocrotitorul" nostru si-a deformat opinia personala in momentul in care se afla in aceleasi imprejurari cu "pârâtul". 
      Nu-mi spune ca-ti place sa fii lingusit intr-un mod excesiv si fara urma de sinceritate in cuvinte?! Tuturor le place sa li se faca complimente , chiar si mie ( daca va vine sa credeti ) , dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne hranim vulgar cu cele mai multe dintre cuvintele dulci si fictive pe care limba romana le detine . Isi pierd adevarata semnificatie , devin doar niste haine rupte ce ar trebui sa ne tina de cald , dar sunt mai mult de a nu lasa trupul gol . Chiar scoala ne invata despre inselatoria asta , sub un concept numit "betia de cuvinte" . Putini au auzit de ea , dar si mai putini vor sa afle , asadar nu voi insista aici .

     Din punctul meu de vedere nu vad rostul, in viata cotidiana , de a trai intr-o minciuna totala , de la politicieni si toate mijloacele de informare in masa , pana la nucleul familial sau la relatiile conjugale . Locuind pe aceasta planeta de o perioada relativ scurta de vreme , inca nu am toate ideile automatizate de societate si-mi permit nesimtirea de a avea ceva de spus , chiar daca vine vorba de o critica adusa stramosilor mei . Pentru ca de la ei a plecat acest concept al falsitatii si din el s-a dezvoltat tot mai agresiv in generatiile ce le-au precedat , pana la noi , "cei mici". Marea doctrina ce planeaza peste societatea actuala este reprezentata de ideea ca pentru a reusi in viata trebuie sa ai inima de piatra , sa nu suferi dupa nimeni , sa nu te indragostesti niciodata cu adevarat , si sa-ti vezi de drumul tau ,calcand pe cadavre daca este nevoie . 

     -De ce ? intreb eu.
     -Pentru ca ceilalti iti vor raul ! ar raspunde ei .

     De aici in mine se naste o revolta inevitabila. Nu cumva "ei" suntem defapt "noi" ? Nu cumva fiecare om in parte este responsabil pentru orice lucru bun sau rau pe care il face ? Nu cumva faptul ca dai dovada de indiferenta si sobrietate nejustificata , ranesti , la randul tau pe altii , care poate , vor sa fie "altfel" ?

      Stiu ca nu pot schimba nimic prin cateva idei postate pe un banal blog . Sunt multi care incearca pe lumea asta sa lupte cu morile de vant si sfarsesc prin lacrimi si suferinta pentru imposibilitatea celorlalti de a vedea cu alti ochi lucrurile . Insa nu pot trece nici in extrema cealalta , spunand ca este deja prea tarziu , cum se resemneaza unii , si tot raul a fost deja facut . Ar duce la o impacare cu sine prematura , deoarece atitudini ca acestea ne vor duce cu siguranta la disparitia noastra , a tuturor. 
     Cu totii stim cat de greu este sa incepi un lucru neplacut si care iti ocupa mult timp , dar odata inceput , ce-i drept cu pasi grei si cu tendinta de a nu te increde in puterile proprii , tot ce ai nevoie este credinta ca vei putea duce proiectul la realizare , cu siguranta ai ales drumul catre succes. Asa gandesc si dezmembrarea ideii de a trai doar pentru tine , nu si pentru ceilalti ... de la lucruri marunte , in grupuri restranse , automotivandu-te zilnic ca aici , pe Terra , nu esti doar unul din cei 7 miliarde de locuitori .
     Puterea individului este inca greu de inteles , desi ne lasam captivati de orice lucru aparent banal  , dar in esenta care vrea sa spuna ceva , ca si in cazul celor ce au uimit intreaga omenire prin faptul ca au curajul de a fi "diferiti".

Agrafe Nereusite (5th Part-the last one)

Paragraph III ( I'll see her again )

    -Hey , Deamon , mai mergem la petrecerea aceea de care mi-ai tot povestit ?
      -Bineinteles Noni , am un chef sa scap de tot stresul asta de la serviciu !

*  Dupa 8 ani si 10 luni , tot ce a insemnat viata lui Deamon s-a schimbat : a plecat in Franta la matusa Otty alaturi de bunul sau prieten Nony , si-a gasit de munca si in scurt timp a devenit proprietarul unei mici afaceri iar ranile provocate de iubirea neimpartasita erau , teoretic , complet vindecate. Insa cel mai important aspect a fost ca o uitase pe Cristina . Avea aproape 26 de ani si simtea ca viata lui merita traita din plin .

 ** Am uitat sa mentionez faptul ca am invatat extrem de greu limba franceza , in ciuda grupului de prieteni din care am facut pana in prezent parte . ( Dar am reusit ! )

    Ajunsi la petrecere , imi caut un loc confortabil de unde pot cuprinde cu privirea intreaga camera si imi torn un pahar de vin alb . Stiu ca era totusi o petrecere si bauturile de acest gen nu-i atrageau pe cei de varsta mea , dar pur si simplu am simtit nevoia de ceva curat , care sa nu-ti tulbure mintea prea repede , tinand cont ca noaptea care nici nu incepuse . Prietenul meu hazliu , pe de alta parte , a preferat sa se impulsioneze pentru dans cu o bautura de culoare verde , cu ingrediente numai de el cunoscute . Proprietarul "cel mic" , un pustan de nici 16 ani , cu parintii plecati mai mereu de-acasa , avea o mica pasiune din a face cele mai galagioase si dezastruase petreceri din intreg cartierul.
    Orele treceau , muzica era data din ce in ce mai tare , oamenii din ce in ce mai veseli , insa cheful meu de a lua parte la acesta activitate scadea rapid. Chiar traiam cu impresia ca nu sunt bine-venit si locul meu clar nu este aici. Asadar , croindu-mi drumul catre iesire, usa de la intrare este deschisa din exterior de o superba domnisoara bruna , timida si parca usor debusolata de zgomotul asurzitor al petrecaretilor. Avea o frumusete de-ti taia rasuflarea , de aceea , ajungand in dreptul ei , nu reusesc decat sa-i zambesc si sa merg mai departe . I-as fi spus mai multe , m-as fi oprit sa-i admir chipul , insa picioarele mele nevrotice isi continuau traseul indiferent de circumstante . Ma ducea cu gandul la ceva famliar , o persoana pe care ar fi trebuit sa mi-o amintesc fara probleme ..
    Pe drumul spre taxi avea loc in sinea mea o lupta puerila , incercand sa decid un lucru banal : Sa raman sau sa NU raman ? ( Nimic mai simplu ! ) Tocmai in dreptul masinii , cand nu mai aveam ce pasi sa fac , ma decid si ii fac semn soferului sa plece.Eram decis pentru ca aflasem cine era fata misterioasa .Atunci cand m-as fi asteptat mai putin , ma intampina Noni :

   -Ce-i cu tine , agitatule ?
   -Nimic , am iesit doar sa iau o gura de aer, i-am raspuns .
   -Parca ai zis ca pleci ? S-a intamplat ceva , ca toata seara n-ai fost in apele tale ?
    Ezit initial , imi socotesc in minte cateva cuvinte, fara folos insa , oftez adanc si-i marturisesc : 
   -Tu sti cine a venit la petrecere , Noni ?
   -Normal , jumatate de cartier !
   -Nu nu .. ma refer acum cateva secunde .
   -Pai nu stiu .. o fata ...Cristina parca o cheama ? S-a mutat de curand in zona si vrea sa socializeze cu toti de aici . La cum arata , cine n-ar socializa cu ea ? Nu-mi spune ca ti s-a pus pata pe ea ! spuse el abtinandu-se sa nu explodeze in hohote . Defapt toti sunt in aceeasi situatie ca ..
    -Termina ! Nemaiputand sa-i ascult vorbele ce nu se mai terminau il intrerup scurt . Tu te auzi ce vorbesti ?  E Cristina , fata care m-a inselat acum 9 ani , dupa care am fost ravasit luni de zile , umbland ca un haotic pe toate stradutele , cersind ca un aurolac ca cineva sa-mi aline suferinta . Si acum imi spui ca , din pura intamplare , ea s-a mutat chiar in Franta , chiar in cartierul asta  , asa ... din senin ?
     -Imi vine atat de greu sa inteleg tot ce-ai spus , mai ales dupa la atatea pahare ... calmeaza-te si spune-mi ca tu nu vorbesti serios.
     -Vorbesc al naibii de serios! 

     Ramas fara cuvinte , incep sa plang, degeaba , absurd , fara niciun sens , ca un adolescent ce are impresia ca stie totul si in acelasi timp nimic . Noni imi mai suna un taxi si intr-un final ajung acasa . Adorm cu greu , spre dimineata , agitat si nervos .

Paragraph IV ( Not anymore ! )

     La cateva ore , telefonul suna de parca l-as fi avut in creier si raspund dupa mai multe incercari de a ajunge la el , pe jumatate in transa somnului . Cu toate acestea , tonul si rapidititatea cuvintelor imi provoaca un fior profund si iremediabil : 

     -Trezeste-te Deamon ! Ceva grav i s-a intamplat Cristinei !
     -Ce ? Ce-ai spus ?
     -Azi-noapte , dupa ce a aflat ca ai plecat , a alergat ingrijorata spre casa ta , iar pe drum , a fost lovita de un sofer beat . E la spital si tot ce vrea e sa te vada, numai numele tau il rosteste . In 5 minute sa fi pregatit de plecare !

       De ce mi s-a dat o soarta ca asta ? De ce nu pot uita trecutul si sa-mi reconstruiesc viitorul ? Toate dorintele din viata mea au avut ca esenta un singur lucru : Fericirea . Am vrut sa fiu fericit , sa-mi  traiesc viata cu cat mai putine griji si sa nu imbratanesc singur . Chiar daca am facut aceleasi greseli in nenumarate randuri , mi-am dorit sa fac decat bine cu speranta ca intr-o zi , bunatatea mea va fi recompensata , nu numai printr-o constiinta impacata ci si printr-o atitudine calma si binevoitoare a celor din jur . Naivitatea mea , nici dusa la extrem , n-a put sa-i faca fata realitatii , un zid imens care le loveste doar atunci cand nu esti pregatit .
     
     Dupa o alergatura sanatoasa prin tot spitalul , gasesc incaperea unde se afla Cristina si rasuflu' usurat la vederea ei . Chinuita , isi ridica usor pometii sub forma unui zambet , indurerata pana la lacrimi. Mana ei dreapta imi face semn sa ma asez la capul patului . Mintea mea devine spontan cu camp parasit , toate gandurile ce tipau nu demult din toate directiile inlemnesc si singurul lucru pe care pot sa-l fac este sa-i accept chemarea tanguita .

      -Imi pare rau , Deamon ! Tot ce-am vrut a fost sa te revad , zise ea cu glas stins.
      -Sa nu-ti para rau ! A fost o surpriza neasteptata ... mie ar trebui sa-mi para rau pentru ce ti s-a intamplat .
      -Mai sti cat de fericiti eram atunci , cand pierdeam orele doar uitandu-ne unul la celalalt ? Ca apoi sa ne desparta un om fara inima care m-a obligat sa fiu cu el pentru a nu te rani ...
       Stupefiat la aceste cuvinte , reusesc totusi s-o intreb :
       -Adica nu m-ai parasit pentru ca .. iubeai pe altcineva ? Nu-mi vine sa cred ca tot acest timp am trait cu impresia asta ...
       
      Pulsul dintr-odata incepe sa-i bata mai lent , ochii ajung pe jumatate inchisi , rostindu-si ultimele cuvinte :
     -N-am incetat sa te iubesc niciodata , Deamon , si nici nu o voi face ! Se pare ca acum nu ma mai poti salva , insa intotdeauna vei ramane ingerul meu !

FIN.
  
                                                                                                               

The Killing Runnaway . Chapter II

    (...)  Cu capul pe picioarele mele isi ineca visele, ca un pui abandonat ce cauta un pic de caldura si dragoste . Ma simteam atat de bine , avandu-i ochii fixati in ai mei , incat chicoteam neincetat in sinea mea . As fi vrut ca timpul sa se opreasca si tot ce ne inconjura sa dispara. Ar fi fost mult mai simplu ... Isi inchide intr-un final pleoapele ingreunate si o liniste asurzitoare se coboara in mintea mea . Auzeam un tiuit aproape insuportabil al linistii , atat de insuportabil , incat oftam din 5 in 5 secunde..trebuia sa stiu daca mai este auzul meu functional sau nu.
      Dupa un drum cat o vesnicie , punctul nostru de sosire ne intampinase cu o "calduroasa" ploaie . Fiind o ora tarzie din noapte , ne-am decis sa dormim pe una din bancile garii . Ghemuiti ca si cum ne-am fi pregatit sa fim nascuti a doua oara , ne sopteam versuri dintr-o poezie ce i-o scrisesem cu mult timp in urma.( Pe atunci , nu eram deloc priceput in ale compusului , dar ea a memorat-o in ziua imediat-urmatoare ) .
      La un moment dat , o batrana apare treptat cu o umbrela colorata si se indreapta spre noi , ducandu-si in spinare povara greutatilor . Cu un toiag ma inghionteste in speranta receptionarii mesajului .. il primeste , ce credeati ? Apoi , fara a mai lasa loc de cuvinte , ne intreaba :
      - Saracii de voi , ce cautati aici ? Nu v-am mai vazut pana acum ... se pare ca cineva are nevoie de un loc primitor si o mancare calda .
      - Multumim , raspunse aproape adormita si tremuranda iubita mea , dar nu e cazul . Ne vom descurca singuri si totusi apreciem gestul dumneavoastra . 
       Sfarsind aceste cuvinte , intra intr-un somn adanc greu de clintit. Vazand cum sufera , n-am putut sa fiu de acord cu ea si accept oferta batranei ce nu contenea sa-si afiseze ingrijorarea . O iau usor in spate , ca pe un rucsac , si ne indreptam , de data aceasta sub umbrela protectiva a proaspetei gazde spre locul "primitor" cu "mancare calda".  Orele trec si nu pot sa-mi iau privirea de la chipul ei neclintit . Apasat de linistea din camaruta modesta in care ne aflam , incep sa ma intreb de ce nu isi schimba pozitia sau sa mimeze macar un gest ... ceva care sa-mi dea de inteles ca traieste . Pana si respiratia ii este timida . Cred ca incep sa delirez .. 
Deschid geamul , in speranta ca aerul rece ma va lovi atat de tare incat imi voi recupera o parte din mintea epuizata ce-mi juca feste .
      Pana la urma , sunt intr-o casa straina , a unei persoane straine , intr-un oras total necunoscut . Ce poate fi mai debusolant de atat ?