- Tu esti Deamon , care m-ai salvat de la accident ?
- Daca tu esti , Cristina , atunci da .
- Nu-mi vine sa creed !! ( si a accentuat cateva momente vocala "e" ) Cat te-am cautat ! Timp de o saptamana am stat cu o carte de telefoan in brate , iar unde gaseam numele tau apelam . Am avut multe momente jenante din cauza asta , dar a meritat .
- Si eu care credeam ca m-ai uitat . Cel putin de cand am iesit din spital ...
- Nu spune asta , zise ea pe un ton de mustrare , pastrandu-si chicoteala subtila , mereu m-am gandit la tine si am sperat mereu ca te voi regasi . Parintii mei imi spuneau ca ar fi trebuit sa incetez cu aceste cautari , insa n-am ezitat nici-o clipa .
Paragraph II ( Now the fun part )
Ne cunosteam foarte bine in acest moment , pentru a fi mai precis "acest moment" insemna dupa cateva luni de la tragica intamplare . Avem senzatia ca Dumnezeu mi-a dat acel impuls necontrolat de a o salva , deoarece simteam fiecare zi petrecuta in compania ei o adevarata mana cereasca . Parfumul ei era totul pentru mine ... pur si simplu adoram noptile in care dormea la mine , impartindu-si mireasma cu perna mea , ca apoi , in momentele in care nu ne mai puteam vedea , sa iau acea perna si s-o strang in brate , imaginandu-mi ca e EA . Uneori , ne uitam zeci de minute fara incetare in ochii celuilalt , zambind , fara a spune ceva , doar priviri , ele se ocupau cu dialogul . Initial , puteai crede ca pentru noi este prima oara cand intalnim ochii altei persoane , parand ca acolo sunt scrise poeme de iubire fantastica si biografi ale sufletului. Eram atat de inconstient de faptul ca o iubeam cum nu mai iubisem niciodata , desi consideram ca doar imi place sa-mi petrec timpul cu ea , sau uneori chiar inventam in mintea mea motive ale acestei atractii necontrolate . Cu toate acestea aveam , pe alocuri , sentimentul de necunoastere , de nesiguranta , pentru ca toata acea perioada mi s-a parut asemenea unei tornade , ce vine pe neasteptate si te culege fix pe tine , cel care te astepti cel mai putin; te plimba prin vazduh , ca apoi sa te tranteasca de pamant , bineinteles , intr-un loc mult mai indepartat de cat cel initial . Ma comportam atat de imatur , poate datorita faptului ca simteam ceva nou , nemaintalnit . Ma simteam copilul ce arde de nerabdare sa-si cumpere cea mai mare si cea mai gustoasa ciocolata din lume . Paradoxal , noi nu eram realmente impreuna , dar manifestam deseori gesturi de tandrete , pe cat de marunte , pe atat de pline de emotie si semnificatie . Indrageam atat de mult ce se intampla , incat cuvintele ar fi stricat tot "jocul" .
Experienta m-a invatat ca atunci cand ai o perioada in care iti merge bine , pregateste-te ! Deoarece va urma ceva rau , ceva ce nu te face sa te duci cu gandul nici macar in cele mai sumbre cosmaruri . Bineinteles , atunci nu invatasem aceasta lectie , rezultand ca ... ati ghicit .
Fara sa-mi dau seama , incet , dar sigur , apareau zvonuri cum ca tanara fata bruneta avea pe altcineva de multa vreme . Prea lovit "de traznet" n-am bagat de seama barfele , pana la un moment dat , cand , intr-o duminica ploioasa trece pe la casa mea un prieten . Il cunosteam foarte bine , era un baiat pentru care ai fi riscat totul sa-i intinzi o mana de ajutor .. atat de multa incredere iti inspira . Genul acela de persoana care merita tot respectul , aratandu-si totodata , pura modestie ce-l insotea pretutindeni (...) . Revenind , ajuns in dreptul usii , suna sfios la usa , cu o privire asemanatoare vremii imi cere sa-l primesc in casa , iar apoi ne asezam pe canapea .
- Ce mai faci , domnisorule Noni ? Tot cu zambetul pe buze , tot cu el ?
- Eu fac extraordinar in raport cu tine . Crede-ma !
- De ce ? S-a intamplat ceva ? Hai , spune-mi ! Sti ca poti avea incredere deplina in mine !
Fara alte cuvinte imi inmana cateva imagini ce le avea intr-un buzunar al sacoului si isi coboara apoi privirea spre pardoseala rece . Radeam , vedeam fiecare poza , apoi o luam de la capat , si continuam sa rad ; un ras nebun , un ras revoltat , un ras animalic . Nu puteam sa cred , ma uitam la personajele din poza si ma straduiam sa-mi spun in minte ca baiatul de pe canapeaua ce apartinea casei mele glumeste ; e un glumet notoriu , ce manuieste cu usurinta abilitatea de a nu face pe nimeni sa rada , cu exceptia lui . Insa nu era asa , el nu era un glumet notoriu , era un prieten de nadejde ce nu mi-ar fi facut asta nici voit , nici obligat , in niciun fel . Ma opresc din ras , inchid ochii , apoi plang ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu