(...) Cu capul pe picioarele mele isi ineca visele, ca un pui abandonat ce cauta un pic de caldura si dragoste . Ma simteam atat de bine , avandu-i ochii fixati in ai mei , incat chicoteam neincetat in sinea mea . As fi vrut ca timpul sa se opreasca si tot ce ne inconjura sa dispara. Ar fi fost mult mai simplu ... Isi inchide intr-un final pleoapele ingreunate si o liniste asurzitoare se coboara in mintea mea . Auzeam un tiuit aproape insuportabil al linistii , atat de insuportabil , incat oftam din 5 in 5 secunde..trebuia sa stiu daca mai este auzul meu functional sau nu.
Dupa un drum cat o vesnicie , punctul nostru de sosire ne intampinase cu o "calduroasa" ploaie . Fiind o ora tarzie din noapte , ne-am decis sa dormim pe una din bancile garii . Ghemuiti ca si cum ne-am fi pregatit sa fim nascuti a doua oara , ne sopteam versuri dintr-o poezie ce i-o scrisesem cu mult timp in urma.( Pe atunci , nu eram deloc priceput in ale compusului , dar ea a memorat-o in ziua imediat-urmatoare ) .
La un moment dat , o batrana apare treptat cu o umbrela colorata si se indreapta spre noi , ducandu-si in spinare povara greutatilor . Cu un toiag ma inghionteste in speranta receptionarii mesajului .. il primeste , ce credeati ? Apoi , fara a mai lasa loc de cuvinte , ne intreaba :
- Saracii de voi , ce cautati aici ? Nu v-am mai vazut pana acum ... se pare ca cineva are nevoie de un loc primitor si o mancare calda .
- Multumim , raspunse aproape adormita si tremuranda iubita mea , dar nu e cazul . Ne vom descurca singuri si totusi apreciem gestul dumneavoastra .
Sfarsind aceste cuvinte , intra intr-un somn adanc greu de clintit. Vazand cum sufera , n-am putut sa fiu de acord cu ea si accept oferta batranei ce nu contenea sa-si afiseze ingrijorarea . O iau usor in spate , ca pe un rucsac , si ne indreptam , de data aceasta sub umbrela protectiva a proaspetei gazde spre locul "primitor" cu "mancare calda". Orele trec si nu pot sa-mi iau privirea de la chipul ei neclintit . Apasat de linistea din camaruta modesta in care ne aflam , incep sa ma intreb de ce nu isi schimba pozitia sau sa mimeze macar un gest ... ceva care sa-mi dea de inteles ca traieste . Pana si respiratia ii este timida . Cred ca incep sa delirez ..
Deschid geamul , in speranta ca aerul rece ma va lovi atat de tare incat imi voi recupera o parte din mintea epuizata ce-mi juca feste .
Pana la urma , sunt intr-o casa straina , a unei persoane straine , intr-un oras total necunoscut . Ce poate fi mai debusolant de atat ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu